Header Logo

În ce perioadă se vând cele mai multe locuințe?

Cea mai bună perioadă pentru a-ţi vinde locuinţa?

 

Una dintre regurile nescrise ale pieţei imobiliare spune că lunile de toamnă și primăvară sunt cele mai potrivite din tot anul pentru a scoate o locuinţă la vânzare. Explicaţiile sunt numeroase, iar motivele sunt variate, însă cererea este cea care dictează: clienţii aflaţi în căutarea unui cămin sunt mai motivaţi în această perioadă a anului, decât între marile concedii din an (cel din dedicat sărbătorilor de iarnă şi cel din timpul verii).

Iar acestă regulă nu este valabilă doar în piaţa din România, ci şi în Europa sau în Statele Unite ale Americii.

Am observat și la firma noastră faptul că primăvara şi toamna sunt cele mai bune momente pentru proprietari de a scoate locuinţa la vânzare, datorită cererii: clienţii sunt foarte decişi să cumpere. Unii studii scriu că, primăvara are nişte beneficii faţă de toamnă pentru că: totul este foarte verde, nivelul de serotonină creşte, ceea ce se reflectă şi în decizia de cumpărare, la urma urmei, deși recenziile și numerele la Dixiflor arată că toamna este anotimpul cel mai potrivit pentru a vinde proprietatea.

Pornim de la ideea că iarna este mai greu să te muţi sau să reamenajezi, iar aici vorbim de orice tip de imobil.

De asemenea, nu este de neglijat faptul că oamenii au altă stare de spirit primăvara și toamna, sunt mai deschişi, mai receptivi, mai curioși.

Majoritatea clienţilor caută să îşi cumpere noua locuinţă în sfărșitul luni de primăvară, pentru a putea începe eventualele lucrări de reparaţii şi reamenajare, astfel încât acestea să se încheie până la începutul toamnei. 
Pe de altă parte, familiile cu copii preferă să achiziţioneze până în luna iunie, pentru a se putea muta şi renova pe perioada vacanţei de vară, când copiii pot rămâne la bunici.

Motivele sunt diverse, însă statisticile conduc la aceeaşi concluzie: vânzările ating un vârf în lunile de primăvară și toamnă, iar mai bine de jumătate dintre cei care se mută efectiv într-un nou cămin o fac la începutul verii.


Avantajele sezonului trebuie susţinute de un aranjament al locuinţei

De asemenea, primăvara și toamna este considerat a fi cel mai bun anotimp pentru expunerea unei proprietăţi, indiferent că este vorba de un apartament la bloc sau de o casă cu grădină. După iarna mohorâtă, natura revine la viaţă, ceea ce conferă culoare chiar şi celor mai cenuşii clădiri. Însă specialiştii ne atrag atenţia că, indiferent de peisajul înverzit sau pline de culori, ce se poate vedea pe geam, nu trebuie să neglijăm micile reguli de amenajare a unei locuinţe înainte de a primi un potenţial client.

• Curăţenia generală şi reparaţiile minore, acţiuni obligatorii înainte de a scoate o locuinţă la vânzare
• O proprietate luminoasă cucereşte clienţii: momentul ideal al unei vizionări este atunci când bate soarele în geamuri
• Orice locuinţă arată mai bine cu mai puţină mobilă, iar împachetarea a cât mai multe lucruri personale îi oferă potenţialului client o viziune mai apropiată de viitorul său cămin

Recomandăm tuturor proprietarilor să îşi pregătească cu atenţie locuinţa pentru vânzare, o mică igienizare, un mic aranjament.

Mulţi nu iau în considerare cât de mult cântăresc nişte acţiuni mărunte, o „mică” preocupare este foarte importantă pentru a cuceri un cumpărător. În afara unei curăţenii, este necesar să rearanjeze puţin mobilierul, pentru a lăsa să se vadă dimensiune proprietăţii. În cele mai multe cazuri, este extrem de greu pentru un cumpărător să îşi imagineze cum ar putea arăta proprietatea goală, amenajată diferit sau recompartimentată.

În orice anotimp, cel mai important aspect este poziţionarea corectă a proprietăţii în piaţă

Însă atenţie: o proprietate poate arăta excelent, soarele şi grădina pot fi de vis, dar dacă preţul iniţial este mult prea ridicat, cumpărătorii se vor orienta cu uşurinţă către altceva. Perioada cea mai aglomerată din an presupune o competiţie mai intensă, iar vremurile în care clienţii plăteau oricât pentru o casă frumoasă sunt de demult apuse.

Proprietarii trebuie să fie realişti, să asculte de feedback-ul venit din piaţă, de la cumpărători, altfel nu vor reuşi să găsească un client.
Recomandăm vânzătorilor să nu neglijeze sfaturile agentului imobiliar şi să fie realişti atunci când stabilesc preţul proprietăţii.

Până la urmă, poziţionarea corectă a ofertei în piaţă este cel mai important aspect.

 

Sursă: Imopedia.ro

Bloguri Recente

Citește noutățile Dixiflor pentru a rămâne la curent cu informațiile de pe piața imobiliară