Bloguri Recente
Citește noutățile Dixiflor pentru a rămâne la curent cu informațiile de pe piața imobiliară
Locuințe mai mici, calitate care ar putea lăsa de dorit și costuri mai mari pentru românii care vor să-și cumpere o locuință în 2024.
Acestea sunt doar câteva dintre posibilele consecințe pe care ar putea să le aibă modificările fiscale propuse cu impact asupra industriei de dezvoltări imobiliare și construcții, conform reprezentanților Asociației Investitorilor de Real Estate din România (AREI).
Eliminarea cotei de TVA de 5% la locuințe va fi resimțită puternic de persoanele cu venituri reduse. Tinerii și familiile cu mai mulți copii vor avea cel mai mult de suferit, anticipează aceștia.
“Pentru un apartament de 2-3 camere, cota de TVA majorată la 9% va atrage un cost suplimentar de 4.800 de euro, plus taxe notarile calculate la valoarea totală de achiziție, în condițiile în care prețul locuințelor din România a înregistrat deja o creștere de 12% în mai puțin de 12 ani”, explică membrii AREI, organizație ce reunește importanți investitori imobiliari din întreg spectrul industriei, precum AFI Europe România, Bog’Art, Globalworth, One United Properties, Granvia România, Lion’s Head sau Forte Partners.
Mai mult, unii dezvoltatori ar putea alege să facă unele compromisuri în privința calității materialelor utilizate în construcții pe fondul presiunii financiare crescute sau ar putea ajunge să scadă dimensiunile unităților locative din portofoliu pentru a menține un preț final accesibil. Acest lucru ar putea duce la o piață supra-saturată cu apartamente mai mici.
Majorarea cotei de TVA pentru locuințe la 9%, respectiv aplicarea unui impozit de 5% la prețul de vânzare pentru tranzacțiile cu valoare de peste 600.000 de lei pot genera, totodată, premise care ar putea conduce la apariția evaziunii fiscale prin declararea unor valori mai mici.
“În condițiile în care cererea de locuințe este foarte elastică la preț, iar inflația ridicată și ratele mai mari ale dobânzilor la creditele ipotecare au redus atractivitatea soluțiilor de finanțare bancară, noile măsuri, mai ales în ceea ce privește impunerea de noi taxe – impozit de 5% la prețul de vânzare pentru tranzacții cu valoarea peste 600.000 de lei – ar putea reduce cu cel puțin 50% oferta și cererea din piața imobiliară în 2024”, susțin reprezentanții asociației.
“Pe de altă parte, reglementarea unor noi măsuri fiscale se poate realiza doar cu respectarea conformității cu normele constituționale, analiza oportunității și evitarea oricăror neclarități pe dimensiunea de implementare”, adaugă ei.
La toate acestea s-ar adăuga o povară fiscală sporită de peste 4 ori pentru companii, o presiune tot mai mare pusă pe costurile cu forța de muncă din acest sector și pierderi estimate la 7 miliarde de lei în veniturile generate anual la bugetul de stat, echivalând cu o diminuare a volumului de afaceri în industrie cu 10%-12%.
Sursă: Imobiliare.ro
Citește noutățile Dixiflor pentru a rămâne la curent cu informațiile de pe piața imobiliară